Un gând de-acasă
În câteva zile fac două săptămâni de când sunt acasă. După aproximativ două luni de vară pline de zbucium, examene, licență, nopți albe și multe emoții am ieșit la mal. De aceea nici n-am mai trecut demult pe blog, gândurile mele erau doar la licență și-atât.
Am așteptat vacanța ca un copil mic. Doream să-ajung în patul meu de-acasă, dimineața să dorm atât cât vreau eu, îmi era dor de acele duminici petrecute în fața televizorului, fără nici un curs de Comunicare și Relații publice. Acest vis doream să țină măcar o săptămână sau măcar atât cât o vrea el…
Acum sunt acasă și mi-e bine… poate nu atât de bine pe cât ar trebui și aș merita pentru că inima, sufletul și gândul meu tot la Suceava au rămas. Dar totuși… ca acasă nu e nicăieri! Ce poate fi mai frumos decât vizitele la bunica, bătrână cum e ea, dar care are grijă să umple ,,torba” cu de toate: cu mere, cu pere, cu câteva ouă și tot ce mai are pe lângă casă, iar la sfârșit să-ți spună că te mai așteaptă pe la ea?! Ce poate fi mai frumos decât revederea cu prietenii (vorbesc despre prietenii adevărați) care nu uită să te viziteze, să te invite la un suc sau să-ți spună un simplu salut?! Ce poate fi mai minunat decât grădina de flori sădită de mama care-ți bucură ochii în fiecare zi sau nucul de la poartă care-ți ține umbră sau scrânciobul care te-a legănat de atâtea ori pe când erai mică?! Ce poate fi mai minunat decât momentul în care ieși din casă iar cățeaua tot umblă după tine și te tot roagă să vă jucați puțin amandouă?! Toate aceste momente pot fi retrăite doar acasă, în locul unde te-ai născut, unde ai căzut și ți-ai făcut prima ,,bubă” la genunchi, primul cucui la colțui casei. Acasă e trecutul, prezentul și viitorul nostru, locul în care mereu vom dori să ne întoarcem cu drag oriunde ne-am afla, în oricare colț al lumii.
Jurnal de zbor (dor) 
Lasă un comentariu